Draga Vodafone

in prag de primavara in anul 2000, ne-am cunoscut prin niste prieteni comuni. o vreme, ne-a mers bine impreuna, ne distram, ne simteam bine. apoi, am zis ca e timpul sa luam o pauza. ne-am reintalnit cativa ani mai tarziu, prin alti prieteni. a fost si mai bine. crescusei, te purtai mai frumos, eu te foloseam mai mult.

dupa un timp, am zis ca e cazul sa ne cunoastem direct, asa ca ti-am facut o vizita. sa tot fie un cincinal de atunci. mi-ai zambit, mi-ai dat minute (nu multe, sa nu ti se faca rau) si am hotarat sa ne vedem lunar. si de atunci, ne tot vedem. tu ai ramas la fel de zgarcit, dar ai crescut pretentiile. ne-am mai pus piedici, ne-am mai fugarit, dar mi-am zis ca ne stie lumea ca umblam impreuna si nu se cade sa ne suparam.

intr-o zi, pe cand eram prinsa cu treburi marunte de simplu muritor, mi-ai susurat in ureche ca nu ne-am vazut si aveai ceva de luat de la mine. eu am zis ca iti dau, dar nu atunci pe loc. mi-ai zambit languros si ai zis ca ma astepti cateva zile. ca dupa fix doua ore, sa-mi inchizi usa in nas.

mi-am zis ca e timpul. asa ca te-am inselat. am facut-o cu ceva ce un ‘masculin’ nu poate concura. cu o ea. generoasa, ea imi da mai mult decat mi-ai dat tu vreodata. si pentru ca am crezut in relatia noastra, ti-am dat si ce era de dat.

mi-ai cantat sub geam, ca nu poti sa ma uiti si ca sigur putem sa ne intelegem. ba te-ai oferit ca la urmatoarea intalnire sa te folosesti de roadele relatiei noastre ca eu sa bag mana in buzunar mai putin. numai ca acele roade de fidelitate nu mai pot fi folosite in felul asta, dupa cum ai uitat sa-mi spui. si dupa ce am stabilit ca ne vedem peste 4 zile, doua zile mai tarziu iar mi-ai inchis usa in nas. si am lasat-o inchisa.

draga vodafone, da-mi voie sa-ti spun ca esti un nesimtit. ai fost de la inceput zgarcit si pe interes. ai vrut sa primesti si ai dat foarte putin inapoi. in scurt timp, iti voi ura drum bun si cale batuta. nu vreau telefon nou, nu vreau ultra-mega oferta de abonament cu tupeu inclus. du-te tare.